Părțile principale ale aparatului foto
1. Camera obscură poate fi definită ca fiind o copie mecanică a ochiului. Prin analogie, camera obscură este asemeni ochiului omenesc, aceasta fiind formată dintr-o cutie paralelipipedică cu un interior de culoare neagră (globul ocular), cu o deschidere foarte mică. Pe peretele opus deschizăturii se află un ecran translucid pe care se formează imaginea obiectului, reală, mai mică decât obiectul și răsturnată.
2. Obiectiv cu distanță focală fixă
Macroobiectiv - obiectiv cu distanță focală scurtă de 20, 30, 40 mm.
Obiectiv cu distanță focală normală (standard) de 50 mm. Obiectivul "vede" ca un ochi uman.
Teleobiectiv - obiectiv cu distanță focală lungă mai mare de 50 mm.
Obiectivul cu distanță focală variabilă se numește zoom. El este compus dintr-o lentilă convergentă și una divergentă, aflate la o anumită distanță, d. Prin schimbarea distanței dintre cele două lentile se schimbă distanța focală (f) a sistemului și, implicit, schimbarea dimensiunii imaginii.
3. Diafragma variabilă controlează deschiderea obiectivului și determină cantitatea de lumină care ajunge pe film.
4. Obturatorul face reglarea timpului de expunere. Sistemul de obturare al aparatului de fotografiat asigură controlul luminii către senzorul de imagine (ori către peliculă, în cazul aparatului clasic)
5. Film fotografic (pentru aparatul foto analogic) sau detector CCD cu card de memorie (pentru aparatul digital).
6. Sistemul de vizare permite controlul încadrării subiectului fotografiei. De asemenea, acesta ajută la controlul clarităţii imaginii.
Aparatul foto digital are multe în comun cu aparatul de fotografiat clasic (cu film foto). Foloseşte obiective, sisteme de obturare, vizoare şi sisteme de focalizare. Se diferenţiază prin modul în care captează, memorează şi prelucrează imaginile fotografice. Ele folosesc senzori de imagine pentru memorarea iniţială a imaginii.
Senzorul de imagine realizează transformarea imaginii într-un semnal electric, care apoi este transformat într-un semnal digital, prin intermediul căruia informaţia este înmagazinată pe un mediu de stocare (card de memorie).
Senzorul de imagine lucrează împreună cu un procesor de imagine. Acesta din urmă preia semnalul analogic de la senzorul de imagine, îl transformă în semnal digital (în biţi - şiruri de 0 şi 1). Semnalul digital, purtător al informaţiei despre imaginea captată cu aparatul foto, este apoi stocat pe un card de memorie.
Imaginea digitală este formată din elemente pătrate denumite pixeli ("pixelii" imaginii clasice, realizate pe film, sunt granulele de argint).
Pixelii au aceeaşi dimensiune, dar pot avea diferite valori sub aspectul culorii.
Fotografiile digitale sunt alcătuite din sute de mii sau milioane de pixeli. Un pixel este un mic pătrat ce are o anumită culoare.
Dacă mărim foarte mult o imagine, vom observa pixelii colorați în cele trei culori primare din optică (roșu, verde și albastru).
Calitatea unei imagini depinde în mare măsură de rezoluție (numărul de pixeli din imagine). Dacă imaginea are o rezoluție mare, atunci detaliile și contururile vor fi percepute mult mai bine decât la o imagine cu rezoluție scăzută.
Numărul de pixeli ai aparatului foto este dat de senzorul de imagine al aparatului.
Dimensiunile unei imagini digitale pot fi exprimate în două moduri.
În primul mod ne referim la numărul de pixeli de pe lungime și de pe lățime, de exemplu 6000 x 4000, unde prima cifră ne indică faptul că lungimea imaginii este de 6000 de pixeli și a doua cifră se referă la lățimea imaginii.
A doua variantă este să înmulțim dimensiunile și astfel obținem numărul total de pixeli din imagine 24.000.000 de pixeli (6000 ∙ 4000), adică 24 mega pixeli (24 ∙ 106 pixeli).
Problemă rezolvată
1. Un fotograf se află la o distanță de 40 m de o clădire cu înălțimea de 20 m. Obiectivul aparatului foto are distanța focală de 120 mm. Ce înălțime va avea imaginea acestei clădiri pe filmul foto?
Rezolvare:
Notăm datele problemei (ținem cont de convențiile de semne) și le transformăm în SI:
x1 = - 40 m
y1 = 20 m
f = 120 mm = 12/100 m
y2 = ?
